Prim-ministrul a mai afirmat că nivelul relaţiilor diplomatice cu Austria va scădea la nivelul însărcinatului cu afaceri externe la Viena. Ministrul de Externe l-a chemat, astăzi, în țară pentru consultări pe ambasadorul României în Austria, într-un gest “ce indică decizia de diminuare a relațiilor cu statul austriac”.
Principalele declarații:
- Trebuie subliniată relația bilaterală istorică pe care o aveam cu Austria, care până acum cateva zile decurgea foarte bine și s-a întors la 180 de grade. A fost chemat ambasadorul nostru la Viena pentru consultări. Nivelul relațiilor diplomatice va scădea. Așa cum am discutat cu președintele PSD și cu Președintele României, vom continua toate demersurile pentru aderarea la Schengen, pentru a ne îndeplini obiectivul național.
- Este nevoie să continuăm acest demers pentru români, pentru partenerii noștri europeni. În acest moment, se discută cu instituțiile europene și cu preșidenția cehă pentru a putea să identificăm soluțiile imediate care pot fi luate și discutăm și cu partea suedeză, pentru că urmează să preia președenția de la Cehia, pentru a repune pe ordinea de zi a Consiliului aceastră problemă. Se discută la nivelul ministerului de Externe și cu instituțiile europene care ar fi demersurile care să ducă la o decizie favorabilă.
- O decuplare de Bulgaria – este a doua măsură pe care trebuie să o analizăm, pentru că aici este un demers pe care fiecare țară trebuie să și-l asume. Este un demers pe care îl analizăm, să realizăm această decuplare. Este un demers care asigură continuitatea la măsurile și la standardele pe care noi deja le-am respectat.