Est News

Sfaturi utile pentru alegerea cadourilor de Moș Crăciun

Unele amintiri dragi din copilărie se leagă de jucăriile noastre preferate .
De aceea ne-am gândit să va informăm cu privire la câteva lucruri esențiale de care trebuie să țineți cont când achiziționați jucării , acum în luna în care acestea sunt foarte solicitate .

Decembrie este luna în care sărbătorile își lasă amprentele pe sufletele , dar și buzunarele noastre .

Este luna în care oamenii sunt îndemnați să fie mai buni , fie de cei din jur , de posturi radio sau de posturi TV , fie se automotiveaza , încercând parcă să compenseze pentru celelalte luni în care au avut mici scăpări negative . Trebuie să fim mai buni tot anul , nu doar acum .

Este luna în care deși încercăm să fim mai armoniosi și înțelegători , totodată suntem , sau unele persoane sunt , din ce în ce mai agitate sau nervoase din cauza cumpărăturilor pe care trebuie să le facă . Mici , mari cadouri celor dragi , mâncare , și mai ales jucării .

Luna decembrie este foarte iubită în mod special de copii , deoarece atunci ei primesc cadouri de la Moș Crăciun . În orice familie , copiii au prioritate la cadouri . Și ce iubesc copiii cel mai mult ? Ați ghicit ! Jucăriile .

Principiile care guvernează securitatea jucăriilor sunt cele care se regăsesc atât în Directiva privind securitatea generală a produselor , în Directiva Consiliului 88/378/EEC din 3 mai 1988 referitoare la securitatea jucăriilor , cât și în Directiva 2009/48/EC privind siguranța jucăriilor .

Directiva privind securitatea jucăriilor stabilește cerințele esențiale pe care jucăriile trebuie să le îndeplinească în cursul fabricării și înainte de punerea pe piață . Aceste cerințe se referă la proprietățile fizice , mecanice , la flamabilitate , la proprietățile chimice , electrice , igienice și radioactivitate . Deci , această directivă își propune să acopere toate categoriile de riscuri .

Jucăriile trebuie alese în funcție de vârstă , capacitățile și aptitudinile copilului , deoarece jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă specifice pot să îl rănească .

Copiii sub 3 ani au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca cu părțile mici ale acestora , de aceea trebuie respectate atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni , care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul : `Atenție . Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni . Pericol de strangulare `.

Jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor , într-un mod vizibil , lizibil și durabil , următoarele elemente :

-coordonatele producătorului și/sau importatorului ( numele , denumirea comercială / marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați )

– numărul unic de identificare a jucăriei ( tipul , lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare );

– marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură 

-dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici , elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria .

-este recomandată existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice , însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării ; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română

-trebuie să respectați întocmai aceste instrucțiuni și precauții .

-orice reclamație legată de o jucărie achiziționată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului / magazinului de la care a fost cumpărată și în caz de nerezolvare , structurii teritoriale a ANPC sau asociațiilor pentru consumatori .

– patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul : ‘Atenţie ! A se purta echipament de protecţie .’

– jucăriile care reproduc la scară redusă aparate sau instalaţii destinate adulţilor , trebuie să poarte avertismentul ‘ Atenţie ! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte !’

Se apropie Moș Crăciun , iar  consumatorii vor cumpăra cadouri pentru cei mici . În acest context , InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu alertele rapide pentru produsele nelimentare la nivelul Uniunii Europene !

Pentru a fi la curent cu toate alertele emise de Uniunea Europeană , InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Aplicația Gratuită InfoCons . Prin descărcarea aplicației de pe App Store , Google Play sau App Gallery , consumatorii au acces direct și transparent la alertele pentru produsele nealimentare , actualizate zilnic și însoțite de detalii precum :

– denumire produs ;
– țara vizată ;
– gradul de risc ;
-orginea produsului ;
-data la care intră alerta în vigoare ;
-imaginea cu produsul ce face obiectul alertei ;

Exit mobile version