Specialiștii din cadrul rezervației „Dunele Marine de la Agigea” au identificat o nouă specie de insectă pentru România, din ordinul Coleoptera (insecte cunoscute popular sub numele de gândaci, fără a se confunda cu gândacii de bucătărie, care fac parte dintr-un ordin separat – Blattodea).
Insecta se numește Aplocnemus jejunus (nu are nume popular, fiind pentru prima dată identificată în țara noastră) și nu măsoară mai mult de 5 mm lungime. Este neagră și lucioasă, acoperită cu perișori, acest lucru făcând să fie ușor de trecut cu vederea, fiind o specie puțin studiată și cunoscută. Astfel, din 1863, de când a fost descrisă pentru prima dată, și până astăzi, aceasta a fost găsită în doar 27 de locuri din Europa (în Bulgaria, Turcia, Grecia, Austria, Italia, Sardinia, Corsica și Franța), aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea fiind al 28-lea loc și singura zonă din țara noastră în care această specie a fost identificată până în prezent. Modul de viață mai ascuns o face să fie mai greu de observat, fiind o specie mai mult arboricolă, saproxilică (trăiește în lemn mort), ce se hrănește cu alte specii de insecte. Își petrece iarna în stadiul de adult, putând fi găsită în perioadele reci ale anului sub scoarța copacilor. Cel mai probabil nu este vorba de o extindere recentă a arealului spre nord ca urmare a schimbărilor climatice, ci specia a fost aici de multe mii de ani, nefiind observată până astăzi din cauza modului ascuns de viață și mai ales a numărului foarte mic de entomologi (specialiști care se ocupă de studiul insectelor) care activează pe teritoriul țării. Prin urmare, Rezervația de Dune Marine de la Agigea nu găzduiește doar specii ce sunt strâns legate ca mod de viață de habitatul de dune marine, ci este cămin propice și pentru specii ce trăiesc și în alte tipuri de habitate.
Această descoperire sugerează încă o dată necesitatea existenței și păstrării intacte a zonelor protejate în România, acestea adăpostind cu siguranță multe specii de nevertebrate ce așteaptă să fie descoperite, reprezentând printre ultimele refugii din Europa ale acestora. Studiile au demonstrat că sănătatea și stabilitatea unui habitat sunt cu atât mai mari cu cât numărul de specii din habitatul respectiv este mai mare și mai divers. Astfel, este imperios necesar să cunoaștem cât mai bine speciile cu care împărțim planeta (mai ales când vine vorba de nevertebrate, care reprezintă elemente-cheie în funcționalitatea ecosistemelor) și relațiile dintre acestea.
Prin această descoperire, Dunele Marine de la Agigea se dovedesc o adevărată oază de biodiversitate, demonstrând importanța zonelor verzi, fie ele și înconjurate de arii puternic modificate de către om. Prin urmare, conservarea zonelor verzi de lângă sau din localitățile noastre pentru perioade lungi de timp vor asigura un refugiu pentru natură, permițând și generațiilor viitoare să se bucure de ea.
Rezervația „Dunele Marine de la Agigea” poate fi vizitată zilnic între orele 08.00 – 18.00.
Aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea se află în incinta Stațiunii biologice marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”, care aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Începând cu luna aprilie 2022, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate împreună cu UAIC implementează proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0073 Dunele marine de la Agigea și a ariei naturale protejate de interes național Dunele Marine de la Agigea”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2021. Proiectul își propune implementarea măsurilor de conservare activă identificate în cadrul elaborării Planului de Management al ariei naturale protejate Dunele Marine de la Agigea. Statutul ariei naturale protejate depinde în foarte mare măsură de punerea imediată în aplicare a măsurilor de conservare întrucât acest sit a fost afectat în decursul timpului de mai multe lucrări de infrastructură (construirea Portului Constanța, sistemul de apărare din al II-lea Război Mondial). De asemenea, având în vedere locația sa centrală, în rândul stațiunilor turistice de la Marea Neagră, proiectul își propune și elaborarea unei strategii de educare a publicului larg, care să se concretizeze într-un punct de informare cu privire la structura, funcționarea și importanța ecosistemelor litorale de la Marea Neagră.