De ieri, zeci de școlari și preșcolari din localitate au dat startul „Săptămânii colindelor”.
Prima instituție în care au poposit colindători de toate vârstele a fost Primăria Municipiului Bârlad. Gazdele și-au întâmpinat oaspeții așa cum se cuvine și le-au mulțumit pentru frumosul gest de a le trece pragul, în preajma Sărbătorilor de iarnă!
Așa cum era de așteptat, colindătorii s-au ridicat la nivelul așteptărilor (și mai mult decât atât) și au promis că și în anii ce vor urma „vor veni cu colinda, așa cum cere tradiția”.
Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, alături de întreaga conducere a instituției, i-a felicitat pe colindători pentru reprezentații și le-a transmis Sărbători Fericite, lor și părinților, precum și profesorilor îndrumători.
Programul Săptămânii colindelor din Primăria Municipiului Bârlad arată astfel:
LUNI, 19 DECEMBRIE
09.00 – Grădinița cu P.N. nr. 19
10.00 – Școala Gimnazială ”Iorgu Radu”
11.00 – Școala Gimnazială ”Principesa Elena Bibescu”
12.00 Liceul Tehnologic ”Alexandru Ioan Cuza”
13.00 – Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” (Ansamblul ”MUSICPED”)
MARȚI, 20 DECEMBRIE
09.00 – Școala Gimnazială ”George Tutoveanu”
10.00 – Grădinița cu P.P. nr. 11
11.00 – Grup copii ucraineni
12.00 – Școala Gimnazială ”Manolache Costache Epureanu”
MIERCURI, 21 DECEMBRIE
10.00 – Liceul Tehnologic ”Petru Rareș”
11.00 – Școala gimnazială de Arte ”N. N. Tonitza”
12.00 – Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” (Ansamblul ”VOCES MOLDAVIAE”)
14.00 – Școala gimnazială ”Ep. Iacov Antonovici”
JOI, 22 DECEMBRIE
12.00 – Școala gimnazială „Vasile Pârvan
13.00 – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”