Est News

„Ninge” cu bani peste primăriile județului Vaslui! Un nou ajutor financiar pentru 12 comune aflate într-o situație extremă

de Dănuț CIOBANU 

O nouă tranșă de bani va ajunge la primăriile din județul Vaslui. Un număr de 12 comune vor primi în total un milion de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale. Alocarea de sume se realizează după ce în ultímele zile Consiliul Județean Vaslui și Guvernul României au virat sume importante în conturile UAT-urilor.

În cadrul unei ședințe extraordinare care are loc astăzi, Consiliul Județean (CJ) Vaslui va aproba rectificarea a X-a a bugetului local al județului pe anul 2022. În sinteză, proiectul bugetului local rectificat al județului Vaslui pe anul 2022 cuprinde modificări, atât la partea de venituri, cât și la cea de cheltuieli.

La partea de cheltuieli, la capitolul „alte servicii publice generale”, fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale se diminuează cu suma de 1.000.000 lei, iar transferurile din bugetul local al județului pentru acordarea unor ajutoare către UAT-urile în situații de extremă dificultate se suplimentează cu suma de 1.000.000 lei.

Prin urmare, se are în vedere alocarea la mai multe UAT-uri a unor sume cuprinse între 50.000 lei și 200.000 lei în vederea finanțării de proiecte locale, cofinanțare la proiecte cu finanțare nerambursabilă, precum și pentru acoperirea unor cheltuieli de funcționare.

Lista cuprinde următoarele comunități: comuna Bogdănești – 50.000 lei, comuna Costești – 50.000 lei, comuna Dragomirești – 50.000 lei, comuna Hoceni – 100.000 lei, comuna  Miclești – 100.000 lei, comuna Pădureni – 50.000 lei, comuna Perieni – 50.000 lei, comuna Pogana – 100.000 lei, comuna Pușcași – 50.000 lei, comuna Șuletea – 100.000 lei, comuna Vutcani – 100.000 lei și comuna Zăpodeni – 200.000 lei.

Rectificarea bugetului local se impune ca urmare a analizei execuției bugetare la 11 luni, precum și ca urmare a alocării județului Vaslui a sumei de 10.679.482 lei prin două acte normative”, se arată în referatul la proiectul de hotărâre.

Este vorba despre o hotărâre privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici și o hotărâre care privește alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru unele unități administrativ-teritoriale.

 

Exit mobile version