Uleiul alimentar uzat aruncat în sistemul de canalizare înfundă ţevile şi produce defecţiuni în sistemele din staţiile de epurare, iar costurile de curăţare şi reabilitare a ţevilor de canalizare sunt apoi introduse în costurile consumatorului final. De asemenea, aruncarea la chiuvetă sau la coșul de gunoi a uleiului alimentar uzat are efecte extrem de nocive asupra mediului înconjurător.
𝑺̧𝒕𝒊𝒂𝒕̧𝒊 𝒄𝒂̆:
Un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un million de litri de apă? Această cantitate reprezintă necesarul pentru supraveţuire pentru un adult pe o durată de 14 ani.
Uleiul alimentar uzat ajuns în resursele de apă formează o peliculă la suprafaţa apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele şi vieţuitoarele acvatice și ca urmare fiind lipsite de oxigen, acestea mor?
De asemenea, atunci când ajunge în sol, uleiul alimentar uzat râncezește? Ajunge să polueze solul și să oprească regenerarea acestuia. Astfel, pământul devine nefertil. Este necesar un interval considerabil de timp pentru ca acesta să devină din nou productive.
𝑪𝒖𝒎 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒄𝒕𝒆𝒛𝒊 𝒄𝒐𝒓𝒆𝒄𝒕 𝒖𝒍𝒆𝒊𝒖𝒍 𝒂𝒍𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒓 𝒖𝒛𝒂𝒕?
Pentru a putea fi reciclat este foarte important să ții cont de câteva reguli de bază privind colectarea uleiului alimentar uzat:
𝑼𝒏𝒅𝒆 𝒑𝒐𝒕̧𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒅𝒂 𝒖𝒍𝒆𝒊𝒖𝒍 𝒂𝒍𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒓 𝒖𝒛𝒂𝒕?
Odată colectat separat și necontaminat în recipientul ales, uleiul alimentar uzat este pregătit pentru a fi predat la punctele de colectare specializate pentru a fi trimis spre reciclare.
𝐏𝐮𝐧𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐥𝐞𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐮𝐳𝐚𝐭 𝐬𝐮𝐧𝐭:
sursa: Bârladul Verde