Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui organizează de Ziua Culturii Naționale vernisajul expoziției-eveniment „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere”.
Profesorul univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al marelui savant Nicolae Iorga, a adunat și păstrat timp de decenii toate aceste mărturii ale vieții, activității științifice, literare, eseistice, dramaturgice și politice ale marelui savant Nicolae Iorga, iar printr-un act de cultură și generozitate, le-a donat Muzeului Național de Istorie a României, devenind astfel parte a patrimoniului național.
Colecția este formată din piese excepționale, care au fost pentru prima dată valorificate expozițional în anul 2022: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; câteva dintre cele mai importante diplome de doctor honoris causa de la marile universități ale Europei, precum și brevetele și medaliile primite de către Nicolae Iorga de-a lungul vieții, de la cele românești: marele colan al Ordinului Carol I și marele colan al Ordinului Ferdinand I, la cele străine: Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce, Franța; Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania; Ordinul Sfântul Iacob al Spadei, în grad de Mare Cruce, Spania și multe altele. De asemenea, sunt expuse: documente primite de către marele istoric de la Familia Regală a României, de la regina Maria, principele și apoi regele Carol al II-lea, principesa Mărioara și principesa Elena.
Grație colaborării dintre Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, o mare parte din inestimabila Colecție „Iorga-Pippidi” va fi expusă în perioada 13 ianuarie – 1 martie 2023 la Vaslui, alături de piese vestimentare, obiecte personale, mobilier, aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române și Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.
În premieră va fi expus la Vaslui Brevetul prin care i s-a acordat profesorului Nicolae Iorga „Ordinului Sfântului Mormânt Ortodox”, Ierusalim, 6 martie 1925.
Expoziția este curatoriată de dr. Cristina Păiușan-Nuică, cercetător științific în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, dr. Cornel-Constantin Ilie, director adjunct al MNIR, alături de dr. Alexandru Bădescu, șeful Șecției Patrimoniu, MNIR, fiind coordonată la Vaslui de către Ramona Maria Mocanu, director al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”.