În ultimele două săptămâni au fost înregistrate peste 2500 de cazuri, iar acesta este doar numărul celor care s-au prezentat la o unitate medicală. Spitalele sunt pline, la fel şi cabinetele medicilor de familie, iar farmaciile nu prea mai au medicamente antivirale şi simptomatice. Ministrul Sănătăţii urmează să declare astăzi dacă putem vorbi de o epidemie de gripă.
Rafila a afirmat însă că bilanţul de joia aceasta ar putea arăta a treia săptămână de creştere consecutivă. „În funcţie de situaţia de joi se va declara epidemia de gripă. Nu se introduc restricţii, se iau măsuri în spitale pentru limitarea vizitelor pentru perioada cât va evolua starea de epidemie. Se vor intensifica măsurile pentru protecţia personalului medical şi a pacienţilor, inclusiv masca în interior, screening epidemiologic. Orice persoană care e răcită trebuie să evite se revină în colectivitate până la dispariţia simptomelor. Cel mai important e să fii izolat, să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie. Colegii mei au recomandat ca antibioticele să nu fie utilizate în infecţiile virale, iar pacienţii să se prezinte la unităţile de primiri urgenţe în cazurile medii şi grave. Cei cu forme uşoare trebuie să se adreseze medicilor de familie, să nu aglomereze camerele de urgenţe”, a declarat Alexandru Rafila.
Referitor la lipsa unor medicamente din farmacii, Alexandru Rafila a precizat că de o lună poate fi observată o creştere mare a consumului de antitermice şi antiinflamatoare. „Am luat măsuri să compensăm lipsurile, să informăm populaţia, medicii şi farmaciştii să elibereze medicamente similare care conţin aceleaşi substanţe active. Am făcut un inventar al stocurilor de Tamiflu, sunt circa patru milioane de comprimate la nivel naţional, nu e penurie”, a completat ministrul Sănătăţii.
De altfel, Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista medicamentelor pe bază de ibuprofen, paracetamol şi oseltamivirum (antiviral pentru gripă), potrivit pentru adulţi şi copii. Pe de altă parte, unele unităţi medicale au decis deja să restricţioneze vizitele la pacienţii internaţi. La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, măsura de suspendare a programului de vizite pentru rudele şi prietenii bolnavilor internaţi va intra în vigoare vineri, pe fondul creşterii accelerate a numărului cazurilor de infecţii respiratorii.