Est News

80% dintre regimurile de scădere în greutate pornite la început de an eşuează până la mijlocul lunii februarie

Nutriţionistul Adina Rusu consideră că există un fenomen supranumit „efectul noului început”, care sugerează că luna ianuarie poate fi oportună pentru schimbări şi pentru stabilirea unor noi obiective, întrucât poate acţiona asemenea unui „reper temporal” şi ne poate aduce o reînnoire a motivaţiei pentru atingerea ţintelor stabilite, anunță Agerpres.

„Motivele pentru acest eşec pornesc de la lipsa unui plan concret, de la dietele prea restrictive şi de la oboseala cauzată de acestea. Există însă alţi factori care ne pot influenţa abilitatea de a atinge obiectivele stabilite pentru noul an. Astfel, conform studiilor realizate în acest sens, secretul ar sta, mai curând, în stabilirea unui plan pentru dobândirea unor obiceiuri noi, decât în eliminarea unor obiceiuri proaste. Cu alte cuvinte, e mult mai uşor să adăugăm un comportament nou decât să scăpăm brusc de unul vechi”, a declarat pentru AGERPRES Adina Rusu.

Mai mult decât atât, afirmă aceasta, oricât de admirabilă ar fi decizia noastră de a ne corecta alimentaţia, nu este indicat să facem toate schimbările deodată, de pe o zi pe alta.

„Ideal ar fi ca, pe cât se poate, legumele să facă parte din meniul stabilit pentru fiecare masă, cu o pondere mai mare la prânz şi la cină, când cel puţin jumătate din farfurie ar trebui să fie ocupată de legume non-amidonoase. Printre numeroasele beneficii pe care le aduc, legumele vor contribui la creşterea saţietăţii, la îmbunătăţirea tranzitului intestinal, la hidratare şi vor aduce şi un plus de vitamine, minerale şi alţi compuşi bioactivi, cum ar fi antioxidanţii”, a explicat Adina Rusu.

Nutriţionistul-dietetician atrage atenţia că, întrucât gusturile şi preferinţele alimentare se modifică odată cu înaintarea în vârstă, este indicat să încercăm meniuri cât mai variate şi să introducem în reţetele preparate chiar şi legumele care nu erau agreate în copilărie.

Exit mobile version