Est News

Nicolae Ciucă discută cu reprezentanții Romgaz despre consolidarea securității energetice a țării

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producția de gaze naturale și punerea în producție de noi sonde.
Cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat, totodată, evoluția proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.
“Guvernul acordă o importanță deosebită investițiilor care contribuie la consolidarea securității energetice a țării. Rolul Romgaz, ca și companie națională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât și legislative”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Exit mobile version