Est News

Investiții blocate! Ministerul Dezvoltării nu are personal să verifice proiectele depuse de UAT-uri

de Dănuț CIOBANU 

Primarii din județul Vaslui sunt total nemulțumiți de modul în care se implementează Programul „Anghel Saligny”. Ministerul Dezvoltării invocă lipsa de personal pentru verificarea actelor în vederea semnării contractelor de finanțare. În tot acest timp, oamenii așteaptă investiții pentru o viață mai bună, însă în ritmul actual primele proiecte vor fi finalizate peste doi ani. 

Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești, a spus că nu s-au semnat contractele de finanțare pe Programul „Anghel Saligny”. Scuza invocată este lipsa de personal din Ministerul Dezvoltării, pentru a verifica și implicit a întocmi contractele de finanțare.

Primarul a adăugat că un astfel de argument „nu stă în picioare”, în cazul unei comunități de 3.800 de persoane, în care autoritățile locale fac tot posibilul pentru a îmbunătăți infrastructura și a răspunde așteptărilor oamenilor.

„Așteptările oamenilor sunt mari. Oamenii sunt de bună credință și așteaptă pentru că vor să aibă un trai mai bun. Dar un astfel de argument nu stă în picioare. Eu, ca primar, ar trebui să le spun că la Guvern nu are cine să verifice dosarele. Pe mine mă întreabă oamenii: Când asfaltați? Când se aduce apă și gaz metan și așa mai departe”, a spus Ioan Dorobanțu.

Cu proiectele de pe acest program urmează să se asfalteze 6 kilometri de drumuri sătești și comunale în comuna Bogdănești, care fac legătura între drumurile deja asfaltate și drumul județean. Sunt promisiuni de la Consiliul Județean Vaslui că în anul 2023 va fi asfaltat drumul județean până în comuna Lipovăț, care are o lungime de 11 kilometri.

Ministerul Dezvoltării a finalizat pentru județul Vaslui lista obiectivelor de investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri, finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”. Conform criteriilor de selectare, în județul Vaslui, din totalul celor 178 solicitări de finanțare, au fost aprobate 134 de obiective de investiții. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 1.444.627.056,57 lei, reprezentând aproximativ 58% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanțare.

Programului „Anghel Saligny” are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii. Programul funcționează pe modelul PNDL, cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor. Ca și categorii de obiective finanțate este vorba despre infrastructura tehnico-edilitară: drumuri, poduri, podețe, variante ocolitoare, apă și canal, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, racordul la sistemul de transport al gazelor.

 

Exit mobile version