de Dănuț CIOBANU
Necesarul de fonduri pentru funcționarea și dezvoltarea comunităților din județul Vaslui este imens. În anul 2023, CJ Vaslui are la dispoziție 38 de milioane de lei din impozitul pe venit, bani care urmează să fie repartizați comunelor, orașelor și municipiilor. Chestionați pe subiectul necesarului de fonduri, edilii au solicitat 1,2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că CJ-ul poate asigura necesarul într-un procent de numai 3 %.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui operează prima repartizare către UAT-uri a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul 2023. Pentru anul curent, CJ-ul are la dispoziție, din impozitul pe venit, suma de 38.176 mii lei care se repartizează integral, în anul 2023, comunelor, orașelor și municipiilor.
În vederea repartizării fondului de 6 % din impozitul pe venit, CJ Vaslui a consultat în scris primarii, care au comunicat necesarul de fonduri pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală și cheltuieli de funcționare, pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.
„O primă concluzie ce se poate formula este că necesarul de fonduri solicitat până la această dată este în sumă de 1.279.239 mii lei, iar suma pe care trebuie să o repartizeze CJ Vaslui este de 38.176 mii lei, ceea ce înseamnă asigurarea necesarului în procent de aproximativ 3 %. Având în vedere că sumele solicitate sunt mult peste posibilitățile noastre, am considerat oportun să efectuăm și o analiză riguroasă asupra veniturilor și nevoilor fiecărei unități administrativ-teritoriale în parte, așa cum de altfel s-a întâmplat în ultimii ani”, precizează în referatul la proiectul de hotărâre Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
În urma acestei analize, au rezultat un număr de 26 UAT-uri care sunt în imposibilitatea de a funcționa deoarece ori nu au asigurate cheltuielile necesare, ori, după asigurarea acestora, mai au la dispoziție sume foarte mici.
Prin urmare, CJ Vaslui propune repartizarea sumei de 9.344 mii lei către cele 26 de comune. Printre aceste comune se numără Dumești – 100 mii lei; Găgești – 550 mii lei; Arsura – 761 mii lei; Perieni – 500 mii lei; Pogonești – 949 mii lei; Poienești – 500 mii lei; Vulturești – 576 mii lei etc.
De asemenea, CJ-ul propune repartizarea sumei de 1.000 mii lei către comuna Zorleni (care este cea mai mare comuna din judet), dar și către cele doua orașe, Negrești și Murgeni.
„Luând în calcul numărul mare de proiecte pe care le au în implementare, dar și veniturile limitate pe care le vor încasa, propun să repartizăm câte 2 000 mii lei către 2 din cele 3municipii din județ, și anume municipiul Huși și municipiul Bârlad”, mai precizează Dumitru Buzatu.
Diferența din impozitul pe venit în cuantum de 21 832 mii lei urmează a fi repartizată în cursul anului 2023, în funcție de nevoile reale de la nivelul fiecărei comunități.