Est News

Devizul general al Centrului Cultural Județean Vaslui a trecut de 23 de milioane de lei

Consiliul Județean Vaslui va aproba un proiect de hotărâre privind devizul general actualizat pentru lucrările rest de executat de la Casa Armatei. În aceeași hotărâre vor fi aprobați și indicatorii tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiții „Reparații capitale și refuncționalizare Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural Județean Multifuncțional” (Proiectare de arhitectură, acustică, rezistență și instalații și proiectare mecanică de scenă)

Finanţarea investiței se realizează de la bugetul de stat și din bugetul local al Consiliului Județean Vaslui, după cum urmează: buget de stat: 23.787.695,577 lei; bugetul local: 746.725,335 lei.

La finalul anului 2020, a fost reziliat contractul cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău, care executa lucrările la Centrul Cultural Județean Vaslui. Criza economică provocată de pandemia de COVID-19, dar și lipsa de forțe de muncă au condus la decalarea repetată de termenelor de finalizare a investiției. Pentru a putea finaliza proiectul, CJ-ul a apelat la soluția extremă și a decis rezilierea contractului de execuție. Ulterior, pentru respectarea termenelor prevăzute în graficul de lucrări, proiectul a fost scos la licitație pe mai multe loturi.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version