Est News

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava a fost reținută pentru luare de mită

DGA transmite că, în urma perchezițiilor efectuate joi seara la Secția de Ocologie a Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, s-a dispus reținerea șefei de secție, prinsă în flagrant chiar când lua mită.

Din probatoriul administrat, până în prezent, a rezultat faptul că inculpata, în perioada aprilie 2022 – 19 ianuarie 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani și bunuri de la un număr de 64 de persoane (pacienți sau aparținători), în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența medicale, care trebuiau realizate gratuit“, arată Direcția Generală Anticorupție.

În urma percheziţiilor, dar şi a audierilor care au durat mai multe ore, şefa Secţiei de Oncologie, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reţinută pentru 24 de ore. Ea va fi dusă în instanță, cel mai probabil în cursul zilei de vineri, cu propunerea emiterii unui mandat de arestare. Nu este cunoscută deocamdată suma pe care ar fi primit-o drept mită medicul sucevean.

Conform ultimei sale declarații de avere, din iunie 2022, Anca Ababneh Dumitrovici a avut un venit anual, în anul fiscal precedent, de 210.336 de lei, ca medic la Spitalul Județean Suceava, 84.504 lei încasați ca persoană fizică autorizată (clinică), în timp ce soțul său, tot medic, a încasat 131.721 de lei de la spital și 88.200 de lei de la clinică.

Exit mobile version