Est News

Țigări de contrabandă, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, descoperite ascunse într-un autocamion, în P.T.F. Bechet

Poliţiştii de frontieră  au descoperit, în urma unui control amănunțit efectuat asupra unui autocamion, care figura ca fiind încărcat cu produse de igienă personală, cantitatea de 384.000 de pachete cu țigări, estimată la o valoare de peste 1,5 milioane de euro, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

În cauză, se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova față de șoferul mijlocului de transport.

La data de 21.01.2023, în jurul orei 12.40,  în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier, un cetățean bulgar, în vârstă de 51 de ani. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, produse de igienă personală, din Bulgaria în România.

În urma efectuării controlului amănunțit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul pentru marfă, în spatele paleților cu șervețele umede (metoda capac), mai multe baxuri ce conțineau 384.000 de pachete cu țigări, fără a avea aplicate marcaje fiscale.

Țigările, în valoare totală de peste 1.500.000 de euro (7.680.000 lei), cât și autocamionul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor la sediul I.T.P.F. Giurgiu.

În cauză, se efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru încălcarea prevederilor Codului Vamal.

Exit mobile version