Klaus Iohannis a vorbit despre Alexandru Ioan Cuza şi despre alegerea acestuia ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti ceea ce „a reprezentat piatra de temelie a definirii naţiunii noastre, orientate către valorile occidentale, democraţie, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.”
Preşedintele a mai menţionat în discursul său programul România Educată, fondurile europene şi marile proiecte de infrastructură din România.
„România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri. Aşadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a finaliza reformele de care are nevoie ţara noastră şi pentru a eradica disfuncţionalităţile care trenează de prea mult timp. Sărbătoarea Unirii Principatelor Române din acest an are loc într-un context marcat de situaţii de criză care se succed cu rapiditate. De aproape un an, războiul s-a întors pe continentul nostru, odată cu invadarea Ucrainei de către Federaţia Rusă, cu efecte pe care le resimţim cu toţii. Numeroasele provocări cu care ne confruntăm la nivel european riscă să slăbească ataşamentul profund faţă de valorile democratice. Sunt vremuri extrem de dificile, care ne pun la încercare sistemul de valori sau credinţa în principiile europene. Vom trece cu bine acest veritabil test dacă, la fel cum ne îndeamnă Hora Unirii, vom şti „să dăm mână cu mână”, să preţuim solidaritatea şi unitatea”, a mai spus Klaus Iohannis.