Est News

România oferă un salariu mic pentru asistenții medicali. Salarii mult mai atractive sunt oferite în Germania sau Franța

România este cu cel mai mic salariu în domeniu medical, de circa 1.100 de euro brut, în comparație cu țări precum Germania, care oferă un salariu brut de puțin peste 4.000 de euro.

Germania

Lisa are 26 de ani, a studiat medicina timp de 3 ani și lucrează în prezent de 4 ani ca asistent medical în Germania. Salariul său brut, cu tot cu bonusuri pentru turele de noapte ajunge la 4.046,29 euro ( 3257,43 euro – fără bonusuri), salariul pe care îl ia în mână ajungând la 2.669,14 euro. Costurile de zi de zi se ridică la 600 de euro pentru chirie și utilități.

Salariul minim în Germania a ajuns la 12 euro pe oră, începând cu 1 octombrie 2022.

Franța 

Lahoussine AmriI (30 de ani) a studiat medicina timp de 3 ani și lucrează tot de 3 ani în acest domeniu, actualul de muncă fiind la Spitalul Tenon din Paris. În cei trei ani de experiență a reușit să obțină un salariu net de 1963,44 de euro și a publicat și o carte despre viața sa de tânăr asistent medical.

De la 1 ianuarie 2023, salariul minim a crescut în Franța la1.353 de euro net pe lună.

Belgia

În vârstă de 28 de ani, Leilla Mokhtar lucrează în Belgia pe postul de asistent medical timp de un an. Aceasta a studiat medicina 3 ani și jumătate pentru a deveni asistent medical A2 (există 2 tipuri de asistente medicale în Belgia). După un an de experiență, Leilla primește un salariu net de 2.000 de euro, din care 400 de euro plătește chiria.

Salariul minim a crescut în Belgia de la 1 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023. Salariul minim a fost revizuit în Belgia începând cu 1 decembrie 2022, de la 1.842,28 euro la 1.954,99 euro pe lună.

 

România

Grațiela (27 de ani) a studiat medicina timp de patru ani și tot de atâția ani activează în domeniu fiind asistent medical stomatologic. Salariul Grațielei este de 640 euro net/1.100 euro brut, din care 300 de euro plătește pentru chirie.

Salariul minim a crescut la 3.000 lei de la 1 ianuarie 2023, cu 200 de lei deductibili, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate la începutul acestei luni.

 

 

sursa: g4media.ro

Exit mobile version