Structura anului școlar 2023-2024 a fost lansată în dezbatere de Ministerul Educației. Şcoala va începe pe 11 septembrie şi s-ar putea prelungi până pe 21 iunie. Cele două programe naţionale, „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” se vor derula în intervalul 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la latitudinea unităților de învățământ. Structura anului şcolar păstrează împărţirea pe module, dar şi vacanţa „mobilă” din a doua jumătate a lunii februarie, în funcţie de decizia fiecărui inspectorat şcolar judeţean sau de cea a inspectoratului municipiului Bucureşti
Structura anului școlar 2023-2024. Se propune să fie structurat astfel:
* cursuri de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023 şi vacanţă de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
* cursuri de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023, apoi vacanţă de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
* cursuri de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ, urmate de o săptămână de vacantă, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
* cursuri de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, după cum decid Inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024, iar apoi vacanţă de sâmbătă, 13 aprilie 2024, până duminică, 21 aprilie 2024;
* cursuri de luni, 22 aprilie 2024, până vineri, 21 iunie 2024, urmate de vacanţă de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.