Est News

IBM va trimite acasă 3.900 de angajați

IBM a transmis miercuri că va renunța la 3.900 de angajați, pe fondul deciziei de a vinde două subunități ale companiei. Un purtător de cuvânt al IBM a confirmat că decizia va genera pierderi de aproximativ 300 de milioane de dolari în primul trimestru al anului.

Presa internațională scrie că sunt vizate unitățile Kyndryl – furnizor multinațional de servicii de infrastructură IT, separat de IBM în luna noiembrie, și serviciul care analizează informații din domeniul sanitar pentru a îmbunătății deciziile critice din industrie.

Decizia IBM vine în contextul unor decizii similare a altor multinaționale din domeniu, precum Google, Amazon și Microsoft. Google a informat săptămâna trecută că va concedia 12 mii de angajați, argumentând că în ultimii ani “se pregătise pentru altă realitate economică decât cea actuală”, iar Amazon a transmis că va renunța la aproximativ 18 mii de locuri de muncă.

Sursă: ReutersCNN

Exit mobile version