În ultima lună a anului trecut, în județul Vaslui au fost vândute în zona extravilană 350 de terenuri agricole și 13 terenuri neagricole. În intravilan, la nivelul județului au fost tranzacționate 234 de terenuri cu construcții și 166 terenuri fără construcții.
În perioada ianuarie – octombrie 2022, pe site-ul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui au fost publicate 3.284 oferte de vânzare de terenuri agricole extravilane. În total, proprietarii din județul Vaslui au scos la vânzare 2.692 hectare de teren.
După analizarea acestor oferte, DAJ Vaslui a emis 546 de avize finale pe baza cărora propietarii pot finaliza precedura de tranzacționare a terenurilor. De asemenea, UAT-urile au emis 1.118 procese verbale de finalizare a procedurii.
Prețurile aferente acestor terenuri oscilează în funcție de poziția terenului (la limita cu terenuri intravilane, în apropierea orașelor), categoria de folosință a acestuia, calitatea terenului. În prezent, prețul mediu de tranzacționare este de 13.000 lei/hectar.
De altfel, interesul fondurilor din străinătate pentru terenurile agricole extravilane continuă să fie foarte mare. Dan Hurduc, vicepreședintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, a spus că la nivelul legislativului sunt în lucru o serie de modificări care vizează legea arendei, iar fondurile din străinătate au o serie de interese.
„În prezent, câteva milioane de hectare de teren din România sunt cumpărate de fonduri din străinătate. Sunt oarecare presiuni ale acestor fonduri, în care durata arendei să fie doar un an. În felul acesta, consolidările din agricultură tind să stagneze”, a explicat Dan Hurduc.
(Dănuț CIOBANU)