Croissantul, unul dintre cele mai cunoscute produse de patiserie din lume, are o istorie extrem de controversată. În mod obișnuit, toată lumea atribuie acest produs tradiției patiseriei franceze, o „minunăție” gastronomică, însoțind cafeaua sau ceaiul, umplut cu brânză, cu dulceață, ciocolată sau cremă de vanilie, consumându-se frecvent la micul dejun, alături de fructe proaspete.
Legenda croissantului începe în anul 1683, când Imperiul Turc a asediat Viena, Austria. Turcii au făcut mai multe încercări de cucerire a orașului, dar nu au avut succes, așa că au decis să încerce tuneluri subterane. Brutarii din Viena, care lucrau în depozitele subsolului, au auzit sunetul săpăturilor și au alertat armata orașelor. Brutarii au primit onoruri înalte și mulțumiri pentru vigilența lor în a-i întrece pe turci. În cadrul sărbătorii, și-au copt pâinea sub formă de semilună – simbolul Imperiului Otoman. După înfrângerea turcilor, a devenit o obișnuință servirea cafelei de dimineață cu patiseria în formă de semilună.
Tot legenda spune că o sută de ani mai târziu, Marie Antoinette a fost cea care a adus patiseria în Franţa, iar francezii au numit-o „croissant”.
Croissantul a început să devină un preparat de bază din micul dejun al multora, în special al celor mult prea somnoroşi sau grăbiţi, care nu iau micul dejun acasă ci îl includ în programul de întâlniri la o cafea. Un croissant lângă o cafea şi eventual un fresh de portocale este pentru multă lume un mic-dejun consistent cu care să îşi înceapă ziua.
Puţini sunt cei care ştiu însă mai multe detalii despre delicioasele croissante, cu unt, ciocolată sau dulceaţă. Împătimiţii bucătăriei, cum este bloggeriţa Gina Bradea, au mers mai departe de a pregăti delicioasele croissante şi i-au studiat istoria, scoţând la iveală lucruri puţin cunoscute, unul dintre acestea fiind faptul că croissantele, deşi recunoscute ca şi produse de patiserie franţuzeşti, par să aibă alte rădăcini.