Est News

Închisoare pentru tâlhărie! Tânăr în vârstă de 20 de ani, condus de polițiști la Penitenciarul Vaslui

În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, poliţiştii vasluieni au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.

Vineri, 27 ianuarie 2023, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au căutat și depistat în municipiul Bârlad, județul Vaslui, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate.

Pe numele acestuia, în aceeași zi, Judecătoria Bârlad a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 4 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”tâlhărie calificată”.

Persoana sus-menționată a fost condusă și introdusă în Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

 

 

 

Exit mobile version