Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat la evenimentul „Oportunități și provocări în cooperarea transfrontalieră România-Republica Moldova”, organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova și Consiliul Județean Vaslui.
Reuniunea s-a bucurat de prezența a peste 250 de persoane, printre care s-au numărat o serie de președinți și vicepreședinți de consilii raioanele, alături de primari și viceprimari de comune și orașe din Moldova.
Aceștia au declarat că sunt onorați de invitație, majoritatea precizând că au acceptat participarea pentru a învăța din experiența autorităților din România în privința implementării proiectelor cu fonduri europene.
„Evident sunt impresionat de numărul mare de participanți, fiindcă mă gândesc că substratul acestei prezențe este de fapt interesul pe care îl manifestă toți cei prezenți pentru lucrurile care sunt discutate aici. Avem o tradiție în ceea ce privește multe dintre subiectele trecute în agenda evenimentului. Este tradiția cooperării româno-moldovenești, care pe diverse direcții a fost cultivată ani de-a rândul nu numai de către asociația noastră, cât și de către unitățile administrativ-teritoriale, la nivel de guvern și la nivelul ong-urilor. A fost cultivată această relație pentru că într-o măsură mai mică sau mai mare a dat rezultate importante”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
El a mai avut o întâlnire separată cu președinții și vicepreședinții de consilii raionale, în vederea găsirii unor soluții comune în implementarea cu succes a altor proiecte transfrontaliere și de atragere a noi surse financiare prin programe europene, în vederea dezvoltării comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.
sursa: Consiliul Județean Vaslui