Sprijinul statului român oferit Turciei constă în trimiterea unei echipe complexe formată din:
În total, echipa de sprijin este formată din 58 membri.
Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, două aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române vor efectua astăzi, 06.02.2023 o misiune internațională de sprijin în Turcia, cu plecare din București, care vor avea la bord echipele de salvatori români, cu tehnică specializată aferentă, în scopul sprijinirii autorităților turce, puternic afectate de cutremur.
Totodată, grupul de cetățeni români, alcătuit din nouă studenți și un profesor coordonator, aflați în Turcia, care a solicitat asistență consulară și sprijin pentru repatriere, se vor întoarce în România cu una dintre aeronavele amintite anterior.
***
Reamintim faptul că, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora.