Est News

În contextul avizărilor activităţilor de agrement din zona de frontieră – Peste 183.500 de avize pentru pescuit, eliberate în 2022

În anul 2022, la nivelul structurilor responsabile ale Poliţiei de Frontieră Române au fost eliberate peste 183.500 de avize pentru pescuitul sportiv şi industrial. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021 se constată o creştere de aproximativ 1,6% a numărului avizelor solicitate, la nivel naţionalCea mai mare creştere, de aproximativ 90%, a fost înregistrată la nivelul structurilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, unde în anul 2022 au fost eliberate 3.270 de avize, faţă de 1.700 în anul 2021. De asemenea, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi se constată de o creştere de aproximativ 24%, de la 15.900 avize în anul 2021 la 19.770 în anul 2022. Garda de Coastă şi inspectoratele teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Giurgiu nu au înregistrat creşteri ori scăderi semnificative a numărului de avize eliberate.

În apele de frontieră, apele maritime interioare şi în marea teritorială a României, persoanele interesate şi pasionate de pescuitul sportiv ori industrial trebuie să solicite Poliţiei de Frontieră aviz prealabil pentru desfăşurarea acestor activităţi de agrement în condiţii legale. Avizul se poate solicita online sau la sediile instituţiilor noastre din zona vizată de activitatea de pescuit.

Ca urmare a solicitărilor primite din partea cetăţenilor interesaţi, peste 183.500 de avize au fost eliberate la nivelul structurilor teritoriale cu atribuţii în avizarea activităţilor de agrement în zona de competenţă, pe parcursul anului 2022. Aproximativ 180.500 de avize au fost solicitate şi aprobate în anul 2021.

Structurile responsabile cu eliberarea avizului sunt Serviciile Teritoriale ale Poliției de Frontieră din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră/Garda de Coastă, acestea fiind organizate și având zonă de competență la nivelul fiecărui județ de frontieră.

Situaţia pe fiecare structură teritorială, în anul 2022, se prezintă după cum urmează:

Atenţionăm asupra faptului că termenul de acordare a avizelor este de 30 de zile și începe să curgă din ziua lucrătoare următoare zilei depunerii documentației. Termenul de valabilitate al avizului este de un an.

Actul normativ în vigoare în baza căruia se solicită şi eliberează avizul prealabil pentru desfăşurarea activităţilor de pescuit sportiv şi industrial este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu Hotărârea Guvernului 445/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

În acest sens, pentru obţinerea avizului menţionat anterior, persoanele interesate se pot adresa fie la sediile structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră sau pot accesa formularul online disponibil la adresa  www.politiadefrontiera.ro (secțiunea Utile/ Formulare).

Totodată, vă reamintim că veţi regăsi o pagină special creată în cadrul secţiunii cu informaţii consistente în ceea ce priveşte activitatea de pescuit recreativ/sportiv în zona de frontieră, menţiuni privind legislaţia incidentă şi paşii de urmat în vederea obţinerii avizului.

https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-formular-de-avizare-a-activitatilor-de-pescuit-sportiv-in-zona-de-frontiera-pentru-persoane-fizice-250.html

Exit mobile version