Est News

Fosta Judecătorie și Grupul Școlar din orașul Murgeni vor fi renovate cu bani europeni

La începutul acestui an, locuitorii orașului Murgeni au vești bune de la autoritățile locale. Chiar în aceste zile, Eduard Cazacu, primarul orașului Murgeni, va merge la București pentru a semna mai multe proiecte.  Este vorba de Componenta 10 din PNRR, prin care s-a aprobat reabilitarea unor clădiri din localitate.

„Vom renova fosta judecătorie pentru a eficientiza energetic clădirea. Este vorba și de Grupul Școlar Murgeni, bătrânul nostru liceu. Cu proiectele stăm destul de bine. Avem în viitor multe de realizat, începând cu această primăvară. Avem finanțare pentru a eficientiza energetic cele două clădiri, amplasarea unor stații de încărcare. Avem mai multe proiecte”, a spus Eduard Cazacu.

Pe componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență au mai primit fonduri la nivelul județului Vaslui comuna Crețești, care va primi suma de 467.656 lei pentru realizarea unor sudii de fundamentare a Planului Urbanistic General.

Comuna Ștefan cel Mare va încasa suma de 689.178 de lei pentru actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.

Pentru Fondul Local, în județul Vaslui comuna Dragomirești are finanțat un proiect: Reabilitare și modernizare clădire dispensar, cu o valoare a investiției de 1.041.407,03.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version