Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova asupra căruia, la controlul de frontieră, s-a descoperit un permis de conducere fals.
În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 11.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autovehicul cu destinația Germania, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, în portdocumentul bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia proprii.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră în anul 2013, în timp ce se afla la muncă în Federația Rusă, prin intermediul unui concetățean și contra sumei de 40.000 de ruble.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.