Consiliul Local Vaslui a suplimentat suma pentru anul 2023, alocată pentru activitățile sportive. Suplimentarea a fost operată în cadrul programului anual de finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general. Cu acești bani vor fi finanțate cluburile pe diverse specialități, care reprezintă municipiul Vaslui în țară și străinătate.
Astfel, finanțarea pentru activitățile sportive a cresescut de la 500.000 lei la un milion de lei. De asemenea, pentru activivitățile religioase se alocă suma de 300.000 de lei, pentru activitățile culturale 150.000 de lei și pentru activitățile pentru tineret 150.000 de lei.
„Sunt solicitate modificări ale ghidurilor. În ședința din februarie vom veni cu propuneri de completare, astfel încât să fie atrași toți banii pe cultură, culte, sport”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
Scopul programului este stimularea organizaţiilor nonprofit cu activitate în domeniul tineret, sport, cultura şi culte religioase pentru realizarea unor obiective de interes public local.
Obiectivul general al programului este încurajarea participării active a cetăţenilor la viaţa socială şi sportivă a comunităţii.
Obiectivele specifice ale programului pentru activitățile sportive sunt: valorificarea aptitudinilor individuale ale sportivilor din municipiul Vaslui într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie, care să asigure autodepăşirea continuă şi obţinerea de rezultate bune la concursuri naţionale şi internaţionale; menţinerea unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor din municipiul Vaslui, prin încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive.
(Dănuț CIOBANU)