Est News

Trei militari români, răniți în timpul unui exercițiu cu explozibili

Comunicatul integral:

Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Cățelu, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. Doi dintre militari, un soldat și un căpitan, au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, și un al treilea militar, cu gradul de soldat.

Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului, și este supus, la ora difuzării informației de presă, unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital.

Ceilalți doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriații la nivelul membrelor.

Conducerea unității a informat Parchetul Militar București și a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Exit mobile version