Est News

Organizația Salvați Copiii România și TVR lansează o campanie de conștientizare publică, la un an de la debutul războiului

Zilnic, mai mult de patru copii sunt uciși sau răniți în războiul din Ucraina, iar acest număr se crede că este mult subestimat, arată datele Save the Children International, și sunt tot mai multe rapoarte despre violență sexuală, crimă, tortură și alte tratamente degradante asupra copiilor. Sofia și Nadiia, două surori pe care mama lor a reușit să le salveze din Ucraina și să le aducă în siguranță în România, învață limba română într-unul dintre centrele Salvați Copiii România, special deschise pentru integrarea educațională a copiilor ucraineni. Cele două surori au locuit câteva săptămâni într-o fabrică din Kiev, de frica bombardamentelor, iar minele și muniția neexplodată reprezintă un risc mortal pentru peste două milioane de copii. În situația celor două surori, sunt milioane de copii ucraineni dislocați de la casele lor, care au nevoie în continuare de sprijin umanitar, educațional și psiho-emoțional: Salvați Copiii România, împreună cu Televiziunea Română, marchează un an de la debutul războiului, care a adus cea mai mare criză umanitară din Europa postbelică, printr-o serie de reportaje, interviuri și portrete, care vor fi difuzate la TVR pe parcursul întregii săptămâni 20 – 24 februarie.

 

Astfel, luni, 20 februarie, Ştirile TVR lansează campania “Un an alături de Ucraina – un an de luptă împotriva întunericului”. Jurnalele şi emisiunile informative din următoarele zile vor vorbi despre ce a însemnat acest an, vor aduce în faţa telespectatorilor refugiaţi ucraineni şi oameni care le-au sărit în ajutor. Iar pentru 24 februarie, TVR pregăteşte un maraton de transmisiuni directe şi ediţii speciale, difuzate la TVR 1, TVR 2 şi TVR INFO, cu zeci de jurnalişti implicaţi, cu echipe aflate în punctele cheie ale ţării şi ale lumii, reportaje şi analize relevante. Mai multe detalii despre Campania TVR puteti găsi accesând link-ul: http://www.tvr.ro/un-an-alaturi-de-ucraina-un-an-de-lupta-impotriva-intunericului_39708.html#view Potrivit datelor UNHCR, peste 18.600.000 de persoane au părăsit teritoriul Ucrainei prin granițele cu România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Moldova. Dintre acestea, 8.073.182 de persoane (date UNHCR, 15 februarie) sunt înregistrate în Europa, iar 4.848.209 de cetățeni ucraineni (date UNHCR, 13 februarie) au fost înregistrați pentru Protecție Temporară în Europa

 

Copiii refugiați din Ucraina care frecventează școala au un risc mai mic de a se simți singuri, arată datele recente ale unui raport internațional Save the Children (”Aceasta este viața mea și nu vreau să irosesc niciun an din ea: Experiențele și bunăstarea copiilor care fug din Ucraina1 „).

Mai mult de jumătate dintre copiii intervievați au considerat că situația lor s-ar îmbunătăți dacă ar avea prieteni din comunitatea gazdă (57%), dacă ar avea posibilitatea de a face sport sau de a-și practica hobby-urile (56%) și dacă ar învăța limba locală (54%). Băieții declară, într-o proporție semnificativ mai mare decât fetele, că își doresc să aibă prieteni în comunitatea gazdă (64% față de 52%, respectiv). Jumătate dintre copii au declarat că se simt mai neliniștiți de când au fugit din Ucraina, această cifră ajungând la 78% în cazul copiilor de peste 16 ani. Gabriela Alexandrescu, Președinte Salvați Copiii România, a declarat: „În toată Europa se resimte ceea ce se numește oboseala dată de război, dar dacă noi suntem obosiți, înmulțiți teama și oboseala exponențial și gândiți-vă că asta resimt copiii ucraineni care au fost dislocați de la casele lor. Sunt copii pe care trebuie să-i sprijinim activ în continuare, să-i implicăm în comunitate, să începem cu ei vindecarea, un proces care va fi lung”. Potrivit analizei Salvați Copiii realizate în 2022, la care au participat cetățeni ucraineni, din care 87% reprezentanți legali ori rude ale copiilor refugiați din Ucraina și aflați în România, beneficiari ai programelor de sprijin Salvați Copiii, nevoile pe care familiile ucrainene le resimt și pe care nu le pot acoperi sunt legate de:

 

• costurile medicale și accesul la servicii medicale (62%), ceea ce înseamnă, concret, procurarea de medicamente, sprijin psihosocial pentru copii și adulți, protecția medicală a copiilor cu afecțiuni medicale, sprijin pentru înregistrarea copiilor la medicul de familie, oferirea de consiliere și acompaniere la instituțiile medicale;

• bunuri non-alimentare (55%), obiecte de uz imediat, casnic sau personale (îmbrăcăminte, încălțăminte) sau destinate comunicării prin telefon, alte cumpărături cotidiene etc.; • plata chiriei (46%) sau a utilităților pentru locuințele în care se află în diferite localități ale țării;

• realizarea de economii pentru cheltuieli neprevăzute (40%), ceea ce ar crea un sentiment de minimă siguranță în contextul actual al totalei imprevizibilități a situației din Ucraina și țările europene;

• cheltuielile destinate îngrijirii și educației copiilor (32%), cum ar fi rechizitele, tabletele școlare ori alte lucruri specifice activităților recreative, părinții ucraineni preocupându-se de integrarea educațională a copiilor lor pe timpul verii și pentru anul școlar viitor 2022-2023;

• procurarea hranei zilnice (26%); • cheltuielile de transport (26%), inclusiv combustibil ori întreținerea mașinilor proprii;

• produse igienico-sanitare pentru copii și ceilalți membri de familie (19%); • procurarea apei (8%).

 

 

CONTEXT

Începând din 25 februarie 2022, Organizația Salvați Copiii este alături de refugiații ucraineni, evaluează constant nevoile sau oferă asistență umanitară, după caz, în 4 puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în 5 Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului 3 General pentru Imigrări, în 3 tabere de refugiați coordonate de IGSU, în 3 puncte de staționare, în 8 Hub-uri de Consiliere și Servicii Integrate create de Salvați Copiii în mai multe locații, în școli partenere. În total, au fost asistate umanitar 247.448 de persoane: 133.844 de copii ucraineni și 113.604 de adulți. Prin Bucătăria mobilă din Vama Isaccea, Organizația Salvați Copiii a oferit, de la începutul războiului până în prezent peste 162.000 de porții de mâncare, aproximativ 600 de porții pe zi.

Totodată, organizația și-a extins intervenția în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina aflați pe teritoriul Republicii Moldova, unde a organizat două transporturi umanitare cu 505.200 de produse de primă necesitate, igienico-sanitare, pentru 42.000 de bebeluși, copii de vârstă mică și mame, a susținut integrarea școlară pentru 1600 de copii și a donat două ambulanțe pentru oferirea de servicii sociomedicale mobile femeilor, gravidelor și copiilor refugiați din Ucraina în Republica Moldova. România și Republica Moldova rămân țări aflate în prima linie a asistenței umanitare pentru refugiații ucraineni. Raportat la numărul de locuitori, Republica Moldova este țara din regiune ce găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi, peste 90.000 din cele circa 600.000 de persoane care au intrat în țară de la începutul războiului din Ucraina alegând să rămână pe teritoriul național moldovean, dintre care 42.637 sunt copii. Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.500 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

Exit mobile version