de Dănuț CIOBANU
Consilierii locali au respins prin vot planul planul de administrare al SC Trabsurb Vaslui pentru perioada 2022-2026. Dacă aleșii din opoziție au susținut că planul nu este conform cu realitatea din societate, consilierii majorității au cerut conducerii operatorului de transport rezultate cât mai repede. Cum autoritățile locale sprijină financiar societatea, vasluienii trebui să vadă urgent schimbări pozitive.
Planul de administrare al SC Trabsurb Vaslui pentru perioada 2022-2026 a provocat dezbateri aprinse în ședința Consiliului Local (CL). Consilierii opoziției au acuzat conducerea societății că planul de administrare nu este conform cu realitatea din societate și nu pot vota un astfel de document.
Referindu-se la viziunea societății de a extinde traseele de transport în Zona Metropolitană, Radu Sorin, consilier local, a spus că planul pentru următorii ani este un țel frumos, dar greu de îndeplinit. Pentru punerea în practică trebuie mijloace de transport, infrastructura rutieră trebuie dezvoltată etc.
„Vindem pielea ursului din pădure cu acest plan. Mijloacele de transport pe care le-ați primit sunt pentru transport doar pe raza UAT-ului”, a punctat Radu Sorin.
La rândul lui, Valentin Dragomir, consilier PNL, a spus că autoritățile acordă sprijin financiar societății și sunt așteptate și rezultate.
„Vrem să vedem că treaba merge bine pentru vasluieni. Au fost probleme. Acest intermodal nu a fost pus în valoare. Să închiriem spații, să închiriem peroane. Trebuie ca urgent vasluienii să vadă că se schimbă ceva bun acolo”, a spus Dragomir.
Reprezentanții societății au susținut că sunt optimiști în ceea ce privește investițiile, dar probleme mai mari vor fi cu partea de personal a societății.
„Este o ruptură totală între șoferi și personalul TESA. Avem mult de lucru cu colectivul. Vrem să îl schimbăm, să aibă altă atitudine și lucrăm la un regulament de ordine interioară”, au susținut reprezentanții societății.
Conform O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, consiliul de administraţie elaborează şi prezintă autorităţii publice tutelare spre aprobare planul de administrare, care include strategia de administrare pe durata mandatului pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor de performanţă.
Planul de administrare, elaborat de administratorii societăţii de la SC Transurb Vaslui, cuprinde strategia de administrare a societăţii pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor de performanţă în vederea respectării principiilor de eficientă economică şi profitabilitate. Programul este structurat, în principal pe acţiuni pentru reducerea costurilor şi creşterea veniturilor.
Prin realizarea acţiunilor propuse, serviciul public de transport public de persoane din municipiul Vaslui trebuie să se alinieze la standardele actuale europene.