Est News

O investigație a publicației germane Der Spiegel arată că jumătate din lemnul tăiat ilegal la nivel mondial provine din pădurile din România

O investigație a publicației germane Der Spiegel arată că, deși România are unele dintre cele mai vechi păduri din Europa, acestea sunt amenințate de defrișări ilegale la scară largă. Jurnaliștii explică în investigație cum mai multe companii austriece cu zeci de mii de angajați s-au îmbogățit prin încheierea unor contracte cu furnizori din România care taie lemn ilegal.

Pădurile despre care jurnaliștii germani scriu se află în Moldova, pe raza județului Suceava. Reportajul Der Spiegel a fost realizat în jurul unei anchete anterioare de amploare a autorităților române în localitatea Bogdănești, la care au participat aproximativ 1.800 de investigatori români. Printre infracțiunile anchetate de autoritățile române se numără defrișarea ilegală a pădurilor, spălare de bani și evaziune fiscală.

În urma unor discuții private cu persoane cu informații în domeniu, precum activiști de mediu, oficiali ai unor instituții publice și oameni politici, Der Spiegel și rețeaua globală de jurnaliști International Consortium of Investigative Journalists care a participat la investigație au constatat că autoritățile relevante din România – care ar trebui să oprească și să prevină astfel de practici ilegale – nu fac nimic altceva decât să încurajeze și să acopere persoanele implicate. Printre instituțiile publice implicate în protejarea “mafiei” din industria lemnului se numără chiar și Ministerul Mediului, mai scrie Der Spiegel, pe baza mărturiei unui fost membru al rețelei de defrișări ilegale.

Egger a negat toate acuzațiile, susținând că afacerile sale sunt în limitele legii și argumentând că nu mai ține legătura cu persoanele cercetate în acest caz. În acest context, jurnaliștii au urmărit acțiunile guvernanților care au adoptat aparent o serie de legi menită să combată fenomenul de defrișări ilegale. Ulterior, mai scrie Der Spiegel, aceste legi au fost acoperite de noi reglementări care lasă loc de interpretare și care pot chiar favoriza continuarea practicilor ilegale în acest domeniu.

Investigația integrală pe Der Spiegel

Exit mobile version