Est News

Iată ce pensie primește un român care nu a lucrat niciodată

Valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari a crescut, de la 1 ianuarie 2023, la 1.125 de lei, potrivit Ordonanţei 168/2022. De asemenea, şi punctul de pensie a crescut la 1.785 lei.

Potrivit Ordonanţei Trenuleţ, pentru „a evita excluderea socială a unei părți dintre pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale, și pentru asigurarea unui venit minim de subzistență, avându-se în vedere situația economică și socială din România”, s-a decis majorarea indemnizaţiei sociale la 1.125 de lei.

Pensia minimă socială a fost introdusă la data de 1 aprilie 2009, cu un cuantum iniţial de 300 de lei, ulterior fiind modificată, de la 1 octombrie 2009, la 350 de lei. Potrivit OUG 168/2022, de la 1 ianuarie 2023, valoarea indemnizaţiei sociale a ajuns la 1.125 de lei.

La sfârşitul lunii ianuarie 2023, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a vorbit despre nivelul de sărăcie din România şi a precizat că este avut în vedere un scenariu de majorare a plafonului de venit.

„Suma de 1.100 de lei este nivelul pensiei minime sociale spune foarte mult despre standardul de locuire şi de viaţă al acestor oameni. Vă mai dau alte exemple, sunt 880.000 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de pensii, indemnizaţii care nu permit un standard de viaţă care să le asigure o integrare socială decentă. Este înspăimntător. 1.188.000 de români beneficiază de pachetele alimentare”, a declarat Marcel Boloş, potrivit News.ro.

Exit mobile version