Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de vânt valabilă până joi în Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali.
În intervalul 8 martie, ora 18:00 – 9 martie, ora 22:00, în aceste zone temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100 – 110 km/h. Sunt marcate cu Cod galben zone din judeţele Alba, Bihor, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Hunedoara şi Mureş. Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o informare care vizează intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ploaie în intervalul 8 martie, ora 12:00 – 10 martie, ora 2:00.
Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru şi sud-est, în general de 45…60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susţinute în special în zona înaltă.