Est News

Polițiștii rutieri și specialiștii Registrului Auto Român au desfășurat o acțiune comună pe străzile municipiului Vaslui

La data de 10 martie 2023, în intervalul 16.00 – 20.00, 15 polițiștii rutieri și de ordine publică, sprijiniți de specialiști ai Registrului Auto Român Vaslui, au acționat, preventiv-reactiv, pe drumurile publice din municipiul Vaslui, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și în vederea verificării stării tehnice a autovehiculelor depistate în trafic.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.680 de lei, 73 de sancțiuni fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

Cele mai frecvente sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru constatarea de defecțiuni tehnice, defecțiuni sau lipsa conformității la instalațiile de iluminat și folosirea de folii neomologate sau tratamente chimice neconforme.

De asemenea, au fost reținute 19 certificate de înmatriculare, 17 dintre acestea pentru constatarea de defecțiuni tehnice și 2 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză sau alte cauze generatoare de accidente, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

 

 

 

 

 

Exit mobile version