Cel mai puternic drumar din România, constructorul UMB lucrează și pe timpul nopții pe șantierele Autostrăzii Moldovei A 7 Buzău-Pașcani.
Contractele pentru loturile 2 și 3 ale secțiunii Buzău-Focșani au fost semnate în ianuarie 2023 la Ministerul Transporturilor, directorul UMB, Cornel Bunghiuz anunțând în fața presei o ,,mobilizare militărească” pentru cei 250 de kilometri de la Buzău la Pașcani.
Autostrada Buzău – Focșani:
- Tronsonul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei fără TVA, iar contractul include construcția a 12 poduri printre care se numără Podul peste Râmnicu Sărat și DN22.
- Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA), iar pe acest tronson vor fi construite 18 poduri și un pasaj, printre care se numără Podul peste DJ 205R și peste pârâul Ramna. Pentru ambele loturi durata de execuție este de 26 de luni.