În cursul acestei dimineți, din cauza deraierii la intrare în stația Roșiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculația trenurilor se desfășoară cu dificultate.
Din primele informații, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – București Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgență a trenului s-au lovit, aceștia fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.
Ceilalți pasageri din tren au fost preluați de trenul IR 79, Budapesta – București Nord.
“În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiorii de Vede si Măldăeni. Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului. Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirmă. Trenul circula pe ruta Arad- București Nord și s-a oprit brusc”, transmite DSU.
Până la restabilierea circulației în condiții normale, sunt posibile și alte întârzieri în circulația trenurilor de călători. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, CFR Călători aplicând întocmai instrucțiunile acestuia.