Problema hainelor care ajung la groapa de gunoi este foarte prezentă atât în România, cât și în statele membre ale Uniunii Europene. În condițiile în care industria modei este una foarte poluantă pentru mediul înconjurător, iar rapoartele oficiale la nivelul UE semnalează problema deșeurilor din textile, au apărut inițiative ale mai multor organizații publice sau private, inclusiv lanțurile de magazine fashion, care pun la dispoziție containere pentru donare sau reciclare a textilelor.
Potrivit unui raport al Agenției Europene de Mediu, hainele donate sunt mai întâi sortate și apoi distribuite persoanelor nevoiașe și magazinelor de caritate, însă o mare parte din textilele uzate sunt exportate din UE către alte continente, în special Africa și Asia. În 2019, UE a exportat 1,7 milioane de tone de textile uzate, de trei ori mai mult decât în 2000.
În București, peste 800 de tone au fost colectate anul trecut de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București ( DGASMB), dintre care 1,2 tone au fost aruncate, 730 de tone au fost donate, iar restul sunt încă în depozite și vor fi donate când va începe sezonul cald, a declarat pentru G4Media Cosmina Simiean, director DGASMB.
Centrele de colectare ale Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București pune la dispoziție mai multe centre de colectare a hainelor care vor fi apoi donate:
- Complexul de servicii sociale Ominis – Strada Turnu Măgurele nr. 17A, sector 4
- Sediul central al D.G.A.S.M.B – Strada Constantin Mille nr. 10, sector 1
- Punct Perla – Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1, sector 1
- Spălătoria Socială – Strada Armeniș nr. 2, sector 3
- Spălătoria Socială – Strada Drumul Taberei nr. 24, sector 6
- Între orele 11-18, de luni-vineri: Strada Șerban Vodă nr. 43-49, sector 4 (lângă DGITL sector 4, în spatele bisericii).
Harta reciclării
O altă platformă unde poți vedea centrele separate pentru colectarea textilelor este Harta reciclării, care prezintă pe sectoare containerele amplasate.
sursa: digi24.ro