Est News

Mijloc de transport căutat de autorităţile italiene pentru confiscare, descoperit la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul marca Mercedes Sprinter, care figura în bazele de date ca fiind „BUN CĂUTAT PENTRU CONFISCARE”, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.

În data de 16 martie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intraîn ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în R.Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transportcolegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că atât acesta cât şi plăcuţele de înmatriculare figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalări introduse de autoritățile din Italia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autovehiculul de la proprietar pentru a transporta nişte bagaje din Republica Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 15.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Exit mobile version