Est News

Proiectul „Masa caldă” pentru elevi poate fi extins pe cheltuiala autorităţilor locale

Programul „Masă caldă” pentru elevi poate fi extins pe cheltuiala autorităţilor locale, prevede un proiect adoptat de senatori. În enumerarea administrațiilor care pot finanța acest program nu sunt însă cuprinse și sectoarele Capitalei.

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în unanimitate, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 prin care programul pilot „Masă caldă” pentru elevi poate fi extins pe cheltuiala autorităţilor locale, relatează Agerpres.

„Pentru elevii înscrişi în învăţământul preuniversitar în unităţile de învăţământ cu program normal şi în unităţile de învăţământ care organizează programe «Şcoala după şcoală» autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot aproba programe proprii pentru acordarea de masă gratuită prin infrastructură proprie sau prin servicii de catering. Finanţarea cheltuielilor determinate de implementare a programelor se asigură din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale judeţelor, după caz, în limita sumelor cu această destinaţie”, stipulează propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD şi PNL.

Proiectul prevede că masa caldă poate fi asigurată pe cheltuiala autorităţilor locale şi copiilor înscrişi în creşe, grădiniţe şi în centre de zi cu program normal şi prelungit.

Exit mobile version