Est News

Lupta împotriva tuberculozei reprezintă o prioritate pentru sistemul sanitar

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, marcată în fiecare an pe 24 martie, reprezintă un prilej de a atrage atenția opiniei publice asupra consecințelor devastatoare din punct de vedere sanitar, social şi economic ale tuberculozei, precum și de a lansa un avertisment referitor la ameninţările tuberculozei rezistente la medicamente.
Pentru al doilea an consecutiv, Consiliul Județean Vaslui a devenit membru al Parteneriatului #StopTB_România, lansând o campanie de informare și conștientizare a populaţiei cu privire la tuberculoză.
În acest sens, pe clădirea instituției va fi amplasat un banner cu logo-ul campaniei, iar în această seară Palatul Administrativ va fi iluminat în roşu, culoarea-simbol a luptei împotriva tuberculozei.
  • „Tuberculoza este o boală infecţioasă care poate fi prevenită. Cu toate acestea, rămâne o problemă majoră și numai prin activități de prevenție și tratament putem controla această boală. E nevoie de comunicare între medic și pacient, dar și de o colaborare eficientă cu toate comunitățile, pentru a dezvolta activități de monitorizare și control mai ales în rândul categoriilor sociale vulnerabile, în situații de risc. Practic, lupta împotriva tuberculozei rămâne o prioritate pentru sistemul de sănătate”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Inițiativa acestei campanii aparține Fundației Romanian Angel Appeal, cu sprijinul Asociației Pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multi – Drog Rezistentă (ASPTMR).

sursa:  Consiliul Județean Vaslui

Exit mobile version