Est News

A început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare pentru persoane vulnerabile. Lista produselor pe care le vor primi cei 1,18 milioane de beneficiari

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a efectuat astăzi o vizită la depozitul de alimente Oltina (județul Prahova), cel mai mare din țară, unde sunt pregătite pentru distribuire 400.000 din cele aproape 1,2 milioane de pachete cu alimente care vor ajunge la românii vulnerabili din toată țara. Cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, va fi distribuită începând de astăzi, astfel încât beneficiarii să primească produsele înainte de sărbătorile pascale.

 

Pachetele cu alimente vor ajunge la 1.188.852 beneficiari eligibili din toată țara:

Astăzi, pachetele cu alimente vor pleca deja în județele Bistrița-Năsăud, Călărași, Dolj, Iași, Suceava, Vaslui, iar în perioada următoare ele vor ajunge în toate cele 3.200 de unități administrativ – teritoriale cuprinse în program. Anticipăm că peste 800.000 să fie livrate înainte de Sărbătorile Pascale.

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități, 25 kg), în valoare de 320 lei și provin, peste 90% din ele, de la producători din România:

Proiectul, finanțat prin POAD, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (180.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020.

Până în acest moment, au fost distribuite 5 din cele 6 tranșe cu alimente, bugetul alocat fiecărei tranșe fiind de peste 49 milioane euro.

Cardurile sociale pentru alimente și mese calde, încărcate cu o nouă tranșă de 250 lei înainte de Paște

O nouă tranșă a ajutorului de 250 lei acordat prin programul ”Sprijin pentru România” va fi încărcată pe cardurile celor 2,4 milioane de beneficiari în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale.  Aceasta va fi cea de-a doua tranșă acordată pentru acest an, din cele șase prevăzute prin Programul ”Sprijin pentru România”.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde aproximativ 2,4 milioane de români, din următoarele categorii:

Sprijin și în următorii ani

Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 este alocat un buget de peste 980 milioane de euro pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile, pentru măsuri precum:

Exit mobile version