„Celebrăm astăzi 33 de ani de existență a Serviciului Român de Informații, o instituție fundamentală pentru funcționarea și performarea statului român, în lumea instabilă, tumultuoasă și nu rareori tectonică, în care spectrul războiului a revenit, alături de tot instrumentarul hibrid al secolului XXI. Ne aflăm într-o perioadă de dezvoltare alertă a noilor tehnologii – aliat, motor de creștere economică dar și sursă de vulnerabilități. Cu atât mai mult astăzi, când am intrat în al doilea an al războiului de agresiune pe scară largă al Federației Ruse în Ucraina, care aduce nenumărate provocări și riscuri și pentru România. Și o vedem zi de zi, prin acțiunile hibride îndreptate direct și către cetățeni, nu numai în Republica Moldova, stat unde avem interese și responsabilități speciale, ci și aici, în România, împotriva propriilor noștri cetățeni.
Comportamentul agresiv al Federației Ruse pune sub presiune valorile, interesele şi obiectivele naţionale, coeziunea noastră societală. Suntem responsabili pentru apărarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean, a demnității, alegerilor și proprietății sale. De aceea, ținta predilectă a atacurilor hibride vizează construcția încrederii, prestigiul și relevanța statului, a instituțiilor sale în percepția societății și a fiecărui individ. Serviciul Român de Informații este primul chemat să asigurare securitatea celor trei componente – stat, societate și cetățean.
Strategia Națională de Apărare a Țării plasează cetăţeanul în centrul acţiunii instituţiilor publice, recunoscând importanța legăturii între stat-societate-cetăţean, drept o constantă a interesului şi demersurilor publice. Acest fapt determină nevoia unei și mai acute manifestări de adaptabilitate, flexibilitate, rezilienţă şi predictibilitate, pentru a putea să transmitem cetățenilor, fiecărui cetățean român, sentimentul de stabilitate și continuitate, de siguranță pentru sine și familia sa, fiecărei companii certitudinea prezevării activității sale și fiecărui investitor perspectiva de a câștiga în și împreună cu România, acum și în viitor.
Bătălia pe care o ducem astăzi în războiul hibrid pe care-l purtăm zi de zi este cea pentru construcția, menținerea și susținerea credibilității acțiunii noastre în ochii cetățeanului. Iar dezideratul asigurării vieții libere și prospere a românilor nu poate fi atins decât prin reziliență, printr-un răspuns adaptat şi eficient în faţa provocărilor actuale, prin susținerea populației și a societății față de acțiunea instituțiilor statului.
SRI este o instituție modernă, care a învățat deja să se adapteze și să funcționeze într-un lume a incertitudinii și evoluțiilor constante, unele de mare magnitudine, adaptându-se la provocări, transformând riscurile de securitate în oportunități de promovare a intereselor naționale. Este firesc, așadar, să respectăm și să prețuim inteligența, discreția și performanța, să recunoaștem și să salutăm eforturile constante făcute și să manifestăm respectul datorat față de demnitatea cadrelor sale de elită. Iar recunoașterea nu se poate face decât prin condițiile de funcționare, prin statut. Prin salutarea astăzi a eficienței și profesionalismului, calității produselor sale și a eforturilor de anticipare, a impactului pe care îl aveți la nivelul susținerii deciziilor strategice.
Patriotism, Onoare și Profesionalism sunt valori recunoscute ale Serviciului, pe care le-am remarcat și în activitatea din ultimul an.
Îi felicit pe lucrătorii SRI pentru devotamentul și abnegația dovedite în fiecare zi, pentru cunoașterea pe care o oferă zi de zi nouă, beneficiari ai activității lor și decidenți, dar și, indirect și discret, fiecărui cetățean român.
Sunt onorat să recunosc sacrificiile și limitările personale pe care le asumă angajații acestui Serviciu pentru a menține echidistanța, discreția și preeminența legii în toate acțiunile și în domeniile extrem de importante în care experiența și expertiza le este reclamată.
La mulți ani!”