Est News

CFR retrage temporar din circulație toate locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar de la Galați

Având în vedere măsurile de siguranţă feroviară comunicate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), CFR Călători a retras temporar din circulație, cu dată imediată, locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, în data de 25.03.2023.

Ca măsură suplimentară de siguranță a circulației trenurilor, CFR Călători va proceda, prin intermediul unei entități independente abilitate, la expertizarea soluției tehnice existentă în dotarea locomotivelor din parcul CFR Călători, similare celei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, retrase temporar.

Pentru CFR Călători este prioritară siguranța circulației trenurilor, asigurarea securității pasagerilor și a salariaților săi.

Reamintim, sâmbăta trecută, un tren de călători oprit în gară a fost lovit violent de o altă locomotivă. În urma accidentului, conductorul a decedat la spital. Ancheta a arătat că vitezometrul locomotivei care a lovit trenul de călători a rămas blocat la 75 km/h, iar mecanicul a declarat că “locomotiva s-a accelerat brusc”.

Sursă: Comunicat CFR

Exit mobile version