Est News

Medicii veterinari vasluieni și-au stabilit un program de controale în perioada 3 – 16 aprilie 2023

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a stabilit un program de lucru pentru perioada 3 aprilie – 16 aprilie 2023, premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe, între orele 7.00-17.00. În baza acestui program medicii veterinari/inspectorii de specialitate vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în obiectivele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

Astfel, este asigurată permanenţa activității prin programul prelungit la nivelul DSVSA și CSVSAO teritoriale, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică. La sediul acestora vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

„În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică”, a spus Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui.

Vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate, însoțite de  certificate de sănătate (documente privind informațiile de lanț alimentar) şi care sunt identificate și înregistrate în Baza Națională de Date conform legislaţiei în vigoare.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version