Activitatea din 36 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi a fost suspendată după ce instituţiile respective au fost închise total sau parţial din cauza ninsorii şi viscolului, relatează Agerpres.
„Condiţiile meteorologice au impus ca în cursul acestei zile să fie suspendată activitatea în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi. Decizia a fost luată în urma întrunirii Consiliului de Administraţie al fiecărei unităţi şcolare. Sunt 21 de unităţi care au fost închise total şi 15 care au fost închise parţial. Aceste unităţi şcolare sunt din mai multe zone ale judeţului, în special din acele zone din mediul rural mai izolate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi, Antonina Bliorţ.
Aceasta a declarat, totodată, că având în vedere că avertizarea de Cod Portocaliu a fost prelungită până în cursul după amiezii zilei de joi, există posibilitatea începerii vacanţei cu o zi mai devereme. Deciziile se pot lua la nivelul fiecărei unităţi şcolare, urmând a fi stabilită şi modalitatea de recuperare a cursurilor.