Est News

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui: ATENȚIONARE ADRESATĂ CONDUCĂTORILOR AUTO!

Având în vedere atenţionările meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, atenţionăm conducătorii auto în privinţa pericolelor care pot apărea pe drumurile publice.

Având în vedere atenţionările meteorologice:

COD PORTOCALIU (ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă) emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru perioada 5 aprilie 2023, ora 10:00 – 6 aprilie 2023, ora 14:00, Zone afectate: județele Botoșani, Iași, VASLUI și zona joasă a județelor Suceava, Neamț și Bacău: În județele Botoșani, Iași și VASLUI, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț și Bacău va ninge și se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…75 km/h, va fi viscol și vizibilitate foarte scăzută. Local se vor cumula 30…50 l/mp.

Fenomenele meteo prognozate în cazul CODULUI PORTOCALIU Fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) VOR FI PERICULOASE, cu un grad de intensitate mare.

COD GALBEN (intensificări ale vântului) emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru perioada 5 aprilie 2023, ora 10:00 – 5 aprilie 2023, ora 23:00, pentru zonele indicate pe harta anexată: Vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze de 55…65 km/h.

COD GALBEN (predominant ninsori și strat de zăpadă) emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru perioada 5 aprilie 2023, ora 10:00 – 6 aprilie 2023, ora 14:00, pentru zonele indicate pe harta anexată:  În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și în Carpații Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Pe arii restrânse se vor cumula peste 20…25 l/mp.

Fenomenele meteo prognozate în cazul CODULUI GALBEN (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceață) POT FI TEMPORAR PERICULOASE pentru desfășurarea unor activități.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui recomandă cetăţenilor să evite deplasarea în zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Dacă totuşi nu puteţi amâna călătoria din motive de maximă necesitate, asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza temperaturilor scăzute şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo şi echipaţi-vă maşina corespunzător!

Recomandăm conducătorilor auto:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

–  să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

– să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor;

–  pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi și că aceştia au oprit maşinile.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Luând în considerare condițiile meteorologice prognozate pentru perioada următoare, conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.

Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Respectați indicațiile polițiștilor aflați în trafic și conduceți cu grijă!

 

 

Exit mobile version