Est News

Preotul Adrian Sorin Mihalache a vorbit despre „Zgomotul lumii și liniștea interioară”

Preotul Adrian Sorin Mihalache, profesor al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, a fost invitatul Asociației Tinerilor Ortodocși Vaslui, susținând o conferință la Casa de Cultură „Constantin Tănase” despre „Zgomotul lumii și liniștea interioară”.
Invitatul a prezentat pe larg influența zgomotelor și presiunilor societății actuale asupra vieții spirituale. Acesta a punctat în mod deosebit o serie de aspecte legate de zgomotul informațional, o realitate a societății actuale, cerându-le participanților să experimenteze pentru o zi care sunt consecințele nefolosirii telefonului și a internetului, în special.
  • „Nu mai avem timp să reflectăm la anumite lucruri, fiindcă telefonul ne ține în priză non-stop, care ne dă un fel de bruiaj al minții, minte care nu poate să stea calmă, liniștită, într-un singur conținut timp de o oră. Cei care fac studiul neuroștiințific al vieții spirituale vorbesc despre acest deficit al omului de atenție. Vrei să-ți testezi atenția, faci o pauză de stimulare o zi și vezi cum arăți. Dacă îți scade starea de spirit înseamnă că ești adictiv și starea ta de spirit depinde de telefon și de scroll-ul acesta de a vedea ce mai este nou pe internet. Dacă vrei să-ți vezi capacitățile cognitive, fă o pauză de o jumătate de zi sau chiar o zi. Citește o pagină-două, scrie o pagină de jurnal și stai departe de orice stimulare informațională, de orice flux de știri, ca să vezi cum te simți”, a spus preotul Adrian Sorin Mihalache.
Conferința a reprezentat și un moment de reflexie complexă asupra semnificației atenției și a modului în care ea poate spori calitatea vieții omului.
  • „Am venit în mod special la această conferință și mi-a plăcut prezentarea academică a preotului Adrian Sorin Mihalache, dovedind o profundă pregătire în domeniu și un deosebit talent pedagogic. Consider un mare câștig sufletesc pentru toți cei care l-au ascultat pe părintele profesor”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
În final, preotul Adrian Sorin Mihalache a răspuns întrebărilor vasluienilor prezenți la conferință.
sursa:  Consiliul Județean Vaslui
Exit mobile version