Est News

De astăzi începe Săptămâna Mare pentru creștinii ortodocși care urmează să celebreze Învierea Domnului

Săptămâna Sfântă include sărbătorile religioase Duminica Floriilor, Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare.

Săptămâna Mare nu trebuie confundată cu Săptămâna Luminată, care reprezintă prima săptămână de după Postul Paștelui

Lunea Mare – În ziua de luni din Săptămâna Patimilor se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginți. Lunea Mare este considerată fiind prima zi a Patimilor lui Iisus. În Biserică, la Liturghie, preotul citește istoria vieții Lui Isus pentru a le reaminti credincioșilor de momentul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda.

Patriarhului Iosif este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, el ajunge în închisoare, iar după ce este eliberat este pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt reprezintă o prefigurare a biruinței Lui Hristos asupra păcatelor lumii.

Tot în Lunea Mare se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru ca nu avea roade. Este o pildă dată omului din care trebuie să se rețină că Dumnezeu este atât iubire, cât și dreptate. Așadar, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci îi va și pedepsi pe cei ce „nu au rodit”, conform crestinortodox.ro.

Marțea Mare – Numită și Marțea Seacă, aceasta este ziua în care Iisus Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi pilda celor 10 fecioare, care prezintă povestea a cinci fecioare „înțelepte” și cinci „neînțelepte” care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire„, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica, iar Împărăția Cerurilor este reprezentată în această pildă de cele zece fecioare care-și întâmpină mirele, adică pe Mântuitor.

Hristos a dorit ca prin această pilda să arate importanța pregătirii pentru judecata de apoi. Din această pildă trebuie practic să înțelegem că perioada postului trebuie însoțită și de milostenie și că „nu suntem moștenitori ai Împărăției Lui Dumnezeu”, conform crestinortodox.ro.

Miercurea Mare – Această zi din Săptămâna Patimilor amintește de momentul în care Maria Magdalena i-a spălat lui Iisus picioarele cu propriile lacrimi, în semn de căință, în timp ce se afla în casa lui Iosif cel Lepros.

Tot miercuri este și ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginți. Gestul facută de Iuda a făcut ca, mai târziu, Biserica să rânduiască ca ziua de miercuri să devină zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit. Miercurea și vinerea sunt cele două zile ale săptâmanii în care creştinii trebuie sa postească de-a lungul întregului an, potrivit Bisericii.

Joia Mare – Numită și Joia Neagră sau Joia Patimilor, aceasta este ziua care marchează Cina cea de Taină a Mântuitorului și citirea Deniei Mari.

Denia pentru Joia Mare marchează patru evenimente importante din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor (ca pildă pentru smerenie), Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

În această zi Iisus a luat masa alături de ucenici și a instituit Sfânta Taina a Împărtășaniei.

Cu această ocazie le-a spălat picioarele celor 12 discipoli și le-a spus că unul dintre ei l-a vândut.

După Cină, Iisus merge în grădina Ghetsimani să se roage, de unde este ridicat de farisei și dus, în final, în fața lui Pilat.

În Joia Mare, gospodinele vopsesc ouăle în roşu.

Vinerea Mare – Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri de dinainte de Paște și ultima vineri din Postul Mare. Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. După credința creștină, în această zi a murit Isus răstignit pe cruce.

Vinerea Neagră face parte din cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numită „Triduum Sacrum”, care include Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare.

În ziua de vineri se ține post negru, iar preoții oficiază slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, în timpul căreia se face scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, pentru închinare.

 

 

 

sursa: stiririleprotv.ro

Exit mobile version