România va cumpăra avioane F35
România va cumpăra avioane de luptă F-35 produse în SUA, printre cele mai avansate aparate de vânătoare din lume, s-a decis în ședința CSAT de marți.
„Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia. În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale remis marți.
Dezvoltarea aviației militare a României a fost unul dintre subiectele discutate în ședința CSAT.
sursa: digi24.ro